11 iunie 2008 a început ca o zi normală în burgul transilvănean. Forfota din oraș era canalizată într-o campanie electorală a celui de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea primarului. Edilul „en-titre”, Vasile Moldovan, se bătea cu cel ce avea să devină primar pentru trei mandate, Ovidiu Crețu.
Conform wikipedia, incendiul a izbucnit în jurul orei 19:00, la baza turnului bisericii. Ceasul din turn era oprit la ora 18:05, dar mecanismul ceasului fusese scos datorită renovării turnului. Din cauza schelelor din lemn de brad în care era îmbrăcat turnul, focul s-a extins rapid până sus. Schelele din lemn de brad au fost proiectate de prof.dr.ing. Szabo Balint de la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Facultatea de Arhitectură și Urbanism. ATENȚIE! Proiectul includea lemn ignifugat, însă la licitație primăria a renunțat la această soluție din cauza costurilor „prea mari” și relativei inutilități. Lemnul ignifugat ar fi putut rezista la incendiu 15, maxim 20 minute. În mai puțin de o jumătate de oră acoperișul turnului, precum și acoperișurile a trei dintre turnurile mici care reprezentau dreptul de judecată al orașului medieval (cunoscut în limba latină drept ius gladii) s-au prabușit.
Conform declarațiilor comisarului șef al IPJ BN de la acel moment, Sidor Bodescu, vinovați de producerea incendiului sunt trei copii, cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani, care se ocupau cu colectarea fierului vechi. Au fost acuzați de distrugere din culpă. Deoarece erau minori, răspunderea a fost a părinților. Nimeni din cei ce au renunțat la soluția lemnului ignifugat nu au fost vreodată măcar arătați cu degetul. Costurile „prea mari” au adus pagube de peste un milion de euro…
După 13 ani, Turnul Bisericii Evanghelice este renăscut ca pasărea Phoenix din cenușă. Lucrările continuă și azi la reabilitarea întregului edificiu. De fapt, Biserica Evanghelică din Bistrița, simbolul de necontestat al burgului, are mai bine de 20 de ani de schele și lucrări continue.
Văpaia ce a mistuit Turnul în 11 iunie 2008 nu a fost singura de-a lungul istoriei. Conform unui text publicat de ISU BN, la data de 18 aprilie 1857, într-o sâmbătă, când după mai multe săptămâni de secetă, se abătu dinspre miază-noapte-răsărit asupra oraşului nostru o puternică furtună care prin urgie şi tunetele sale, umplea de groază pe oricare dintre aceea care au apucat incendiile ce au bântuit din anii precedenţi. Abia apucase să bată ora 10 noaptea, o bună parte din locuitorii oraşului apucaseră să se culce, când pe străzile bântuite de furtună, răsună alarma de foc. La casa căldărarului Daniel Berger din strada Lemnelor (aceeaşi casă a aceluiaşi proprietar de unde, în anul 1836 izbucnise un incendiu care a cuprins un sfert din oraş) izbucni din grajdul cailor un foc, căruia nu i-au trebuit mai mult decât câteva minute ca să cuprindă clădirile vecine aşezate în direcţia vântului şi să le transforme într-o mare de flăcări. O adevărată panică a izbucnit, unii alergau la locul incendiului, cu toate că îşi dădeau seama că, pe o astfel de furtună, nu era posibil să se pună stavilă elementelor dezlănţuite; alţii alergau încoace şi încolo, pentru a salva unele bunuri din clădirile imediat ameninţate şi în sfârşit, o parte încercau să facă ceva pentru a-şi salva propria casă şi avut, deoarece, de fapt, prin vârtejurile de foc ce se învârteau în aer, mai mult de două treimi din oraş era în mod direct ameninţa. Purtate de vijelia vântului, scânteile au ajuns şi pe acoperişul Bisericii Evanghelice şi pe turnul acesteia, pe locuri unde de pe acoperiş fuseseră smulse ţigle şi, dintr-o dată s-au văzut ţâşnind două făclii luminoase din ambele acoperişuri. Chiar dacă toţi oamenii erau adânc zdruncinaţi de nenorocirea generală şi de pericolul încă prezent, totuşi, nu a existat nici unul care să nu fie zguduit dureros de apariţia acestor făclii, mici încă, dar ameninţătoare.
Aceste rânduri sunt scrise de istorici și sunt legate de incendiul din 1857. Pe cel din 2008 l-am prins majoritatea dintre noi. Mulți spun că roata istoriei se învârte, de mai multe ori, însă este vital să învățăm din urmele de foc lăsate de această roată.
Bistrița a renăscut de fiecare dată când a trebuit să o facă. A făcut-o și în 1857, și în 2008. Depinde numai de noi, cei care scriem actualele pagini de istorie, să menținem acest burg în afara flăcărilor ce ar putea să devină litere de istorie.
