Monica Sasarman, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației:
Asigurăm finanțare pentru finalizarea investiției la Corpul A (corp liceu) de la Colegiul Național „Liviu Rebreanu” Bistrița!
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții, a demarat procedura de achiziție publică pentru “Lucrări suplimentare necesare finalizării obiectivului de Investiții Consolidare și modernizarea Corpului A Colegiul Național Liviu Rebreanu, municipiul Bistrița, jud. Bistrița- Năsăud “, cu o valoare de 11.942.892,94 lei.
Susținem excelența în educație din Bistrița-Năsăud prin investiții care să ofere condiții la cele mai înalte standarde pentru elevi și profesori. O clădire simbol a municipiului Bistrița își recapătă strălucirea de odinioară!
“Ne așteaptăm ca acest obiectiv de investiții să se finalizeze. Dascălii, elevii, întreaga comunitate din județul Bistrița-Năsăud au aceleași așteptări, întrucât părerea unanimă a fost că ritmul în care s-a derulat procesul de consolidare și modernizare a unității de învățământ nu a fost cel previzionat de opinia publică”, a declarat secretarul de stat Monica Săsărman de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Educația rămâne cea mai valoroasă investiție!