Alianța Dreapta Unită a lansat, sâmbătă, candidaturile lui Călin Stan pentru Primăria Bistrița și a lui Ionuț Simionca pentru Președinția Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. La evenimentul de lansare au participat Cătălin Drulă, președintele USR și Eugen Tomac, președintele PMP, alături Dan Barna și mai mulți candidați ai alianței.
„Conturăm și aici, ca în toată țara, alternativa la un regim vechi și corupt care ține România pe loc. E vorba de PSD-PNL, care conduce acest județ. Și aici avem baroni, și aici avem corupție, și aici avem amenințări, stagnare și lipsă de dezvoltare. E timpul pentru o guvernare de dreapta în România – atât în România, județe, orașe. Venim cu un mesaj de speranță și vrem să spargem o poveste inventată – aceea că România nu are o alternativă. Are și se numește Dreapta Unită”, a spus Cătălin Drulă.
Liderul opoziției a arătat ce a însemnat USR la guvernare în 8 luni și ce înseamna Dreapta Unită în orașele conduse de primarii USR: „Am avut un guvern de dreapta cu USR – și de acolo a ieșit PNRR, cel mai amplu plan de țară. Bani pentru spitale, autostrăzi și școli. În 8 luni am arătat ce se poate face. Vedem ce înseamnă o guvernare a dreptei unite în orașele conduse de USR – cinste, onestitate, o luptă curajoasă cu mafiile. Adică modernitate într-un cuvânt. Asta e propunerea pe care Alianța Dreapta Unită o aduce României în 2024. Alegerea unei Românii moderne.”
Eugen Tomac, lider PMP, a transmis un mesaj despre importanța alegerilor din acest an: „România se află într-un moment de răscruce. Bătălia este complicată și dură pentru că vizează viitorul țării și avem în față două opțiuni: una a stagnării și a sărăciei, și alta a dezvoltării și prosperității. Pentru PSD și PNL nu ar fi nicio dramă dacă ar mai pleca alți 4 milioane de români. Electoratului de dreapta îi spunem un lucru clar – un vot pentru PNL este un vot pentru PSD.”
Ionuţ Simionca este antreprenor și a lucrat în Statele Unite ale Americii, dar s-a întors în țară din dorinţa de a schimba în bine Bistriţa – Năsăud. A absolvit un master la Facultatea de Administrație Publică din cadrul SNSPA și are multe proiecte pentru dezvoltarea județului. Își dorește ca fiul său să trăiască în Bistrița-Năsăud și să nu fie nevoit, la fel cum a fost el, să părăsească țara. Din funcția de Președinte al Consiliului Județean se va lupta în continuare pentru finalizarea Autostrăzii Nordului, care conține și centura Bistriței.
Călin Stan are 33 de ani și este din 2020 viceprimar al municipiului Bistrița din partea USR. În ultimii patru ani s-a implicat în îmbunătățirea condițiilor de viață pentru bistrițeni și are proiecte pentru dezvoltarea municipiului. USR este primul partid din care face parte și înainte de a intra în politică a fost manager în cadrul unei companii multinaționale.
Comandat de: Alinața Dreapta Unită/ Codul de identificare al Mandatarului Financiar 21240009