House of Cards este un serial marca Netflix în care sunt prezentate într-o formă dramatică jocurile de putere din interiorul Congresului și al Casei Albe. Ca și referință politică, în centrul acțiunii se află Partidul Democrat.
În serial, considerat o ficțiune, apar mai multe personaje care practică o politică bazată pe lobby, influență, șantaj și chiar crime, dar asta e în scenariul serialului, repet, o ficțiune.
Vasile Silași, primarul comunei Chiochiș, unul dintre capii politici ai PNL BN (chiar dacă nu mai ocupă funcții înalte, mintea tot îi merge) expune public niște jocuri de putere din interiorul propriului partid cu dojană și regrete în același timp.
În fapt, Silași vorbește de mânăriile liberale de la vârf, mânării cu care deja ne-am obișnuit. De această dată este vorba de alegerea președintelui filialei Diaspora a partidului, acolo unde a ajuns prin „jocuri de putere” Rareș Bogdan în detrimentul bistrițeanului Robert SIghiartău, cel din urmă fiind favorit pentru a ocupa această funcție.
Ce spune Silași:
Faptul că Rareş Bogdan a fost votat preşedinte al filialei PNL Diaspora, deși favorit pentru această funcție era colegul nostru, deputatul Robert Sighiartău, îmi demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, că ”jocurile de putere” demagogice sunt preferate chiar și în PNL seriozității și lucrurilor făcute temeinic.
Consider că milioanele de români stabiliți în străinătate ar fi fost mai bine reprezentați de Robert Sighiartău, un deputat tânăr, dar în același timp suficient de matur ca să facă mai multe decât să spună, ceea ce nu am văzut la proaspătul ales președinte al PNL Diaspora.
Rareș Bogdan ne-a vorbit în 2019 despre faptul că ”PNL va elimina pensiile speciale în 30 de zile”.
Suntem în 2022 și vă las pe dumneavoastră să calculați de câte ori au trecut cele 30 de zile. Ne-a spus tot în același an că ”PNL nu primește niciun membru PSD”. Nu numai că a primit destui, dar azi PNL guvernează alături de PSD. Azi ne vorbnește despre ”un proiect major” care să aducă PNL ”sute de mii de voturi din Diaspora”. Cine mai poate să-l creadă pe acest om?
Robert Sighiartău a dat dovadă de verticalitate și curaj când a sancționat public numirea PSD-istului Gheorghe Cârciu la șefia Departamentului pentru Diaspora. El a înțeles care sunt așteptările Diaspora de la politicienii de Dreapta, a pus degetul pe rană, dar cine să-l asculte? Cei fascinați de ”jocurile de putere”?
Indiferent de felul în care se împart funcțiile de către jucătorii din cercul puterii, ceea ce reprezintă Robert Sighiartău ca om nu poate fi anulat. A urcat încet, dar serios, treptele politicii, iar eu sunt convins că, la un moment dat, indiferent care va fi acela, va ajunge acolo unde îi este destinat să fie. Am zis!
Și a zis, dar nu tot!
De exemplu nu a zis care-i șpilul cu această funcție… Este simplu de fapt, căci această funcție contează atunci când se vor face listele pentru următoarele alegeri parlamentare și trebuie numit cel ce va candida pe locul de deputat din partea Diasporei, deci asigurarea a încă patru ani de mandat.
Ei bine, dacă e să studiem personajele în cauză, Vasile Silași înclina balanța bine către Sighiartău, considerat și de mine, în mai multe situații ca fiind un tânăr politician de mare viitor. Acum că s-au mai așezat valurile, ploile și alte intemperii liberale, Sighiartău poate să revină pe linia de plutire, însă trebuie să aleagă și el, la rândul lui, din ce parte își va juca… cărțile.