Din postura de ziarist și om de radio am avut ocazia să întâlnesc o mulțime de oameni din diferite puncte cardinale ale vieții. Lucrul și întâlnirile cu oamenii sunt esența acestei meserii, iar acestea creează farmecul în toată această agitație browniană.
Fără a lăsa în umbra nepăsării contactul cu alte personalități, întâlnirea cu Irina Margareta Nistor a fost una dintre cele mai emoționante și dorite experiențe trăite. Până la urmă e vorba de a doua voce, după cea a mamei, ce mi-a rămas întipărită pe retina amintirilor…
UN SIMBOL
Pentru cei mai tineri, Irina Margareta Nistor este vocea care apărea pe contentul video al singurei rețele de streaming/socializare care a existat, în underground only, în perioada târzie a comunismului. Evident, nu exista netflix, tictok, snap sau insta, era doar un program de două ore la TV în care propaganda politică a vremii acapara tot, la fel și la radio sau în presa scrisă.
Ca alternativă, în underground, adică în ilegalitate, neoficial și pe ascuns, circulau niște componente ale unor gadgeturi denumite video-uri sau VHS-uri. Niște aparate în care se introduceau casete și care rulau, pe anumite dispozitive TV imagini, videoclipuri și/sau filme.
Ei bine, filmele nu aveau subtitrare și nici nu erau dublate în română, iar accesul nostru la capitolul limbi străine era drastic limitat la limba rusă și, eventual, la limba franceză. Filme occidentale erau traduse cu ajutorul unui voice-over, o singură voce care nu numai că traducea dar și interpreta vocile.
Pentru a nu plictisi cu detalii, recomand vizionarea documentarului Chuck Norris vs. Communism. Se găsește pe YouTube. Acolo este explicată pe larg situația și modul de operare. Esența însă o expun aici, căci cel mai important de reținut este faptul că acele casete video ne arătau, de fapt, ce înseamnă libertatea, cum arată aceasta, ce culoare are.
La „video” am văzut mașini străine, țoale, freze, McDonald`s, Jack Daniels, ciocolata elvețiană, New-York, London, yachturi, rock, hip-hop… Cu alte cuvinte… lumea cu tot ce are ea, cultură, mod de viață, sentimente! Și toate acestea aveau o voce, cea a Irinei, iar această voce a mers împreună cu ideea de libertate.
Atunci nu conștientizam riscul pe care acea voce și-l asumase. O voce fără față, fără identitate, o voce ca o speranță, o voce ca un vis. Pentru unii. Pentru alții însă, vocea avea nume și prenume, adresă și loc de muncă, deci reperabilă și… înlăturabilă. Nu s-a întâmplat grație mai multor factori și evenimente pe care le regăsiți în materialul de care am vorbit mai sus.
O DOAMNĂ
Primul contact cu Irina Margareta Nistor a avut loc undeva în primăvara lui 2023 când aveam de prezentat un anume film ce avea să ruleze la Bistrița, Cina perfectă, o comedie italiană. Fiind vorba de un film din categoria celor de artă, deci cu un public nu foarte numeros, grație colaborării pe care Bistrița FM o are cu Centrul Cultural Dacia am fost rugat să iau legătura cu un promotor de la București pentru a intra telefonic în emisiunea de dimineață și să povestim despre peliculă. Persoana de contact mi-a propus să sun un critic de film, cel mai în măsură să vorbească de astfel de proiecție, iar recomandarea lui a fost una șocantă pentru mine: Irina Margareta Nistor!
Persoana respectivă încerca să-mi dea referințe despre doamna respectivă pentru a mă face să accept această variantă, însă eu tăceam în timpul convorbirii din cauza șocului. Vorba aia, am rămas paff!
Păi, fratele meu bucureștean, fă-mi „lipeala”, că eu de când aștept un astfel de moment! În subconștient, dar chiar tânjeam după o astfel de ocazie.
Intervenția telefonică a decurs mai mult decât bine, era exact aceeași voce pe care mi-o aminteam. Atunci am smuls o promisiune, iar Irina s-a ținut de cuvânt: atunci când drumurile mai mult sau mai puțin cineaste o vor purta pe tărâmul lui Rebreanu și Titieni să ne vedem.
UN PRIETEN
Festivalul de film care a avut loc la Bistrița a fost ocazia perfectă pentru o întâlnire cu acest simbol, cu această doamnă. Deși nu am probleme în a mă întâlni cu oameni, de această dată emoțiile au fost cât Casa Poporului! Timid, cu o combinație de sentimente ciudate pentru vârsta mea, am pășit în sala de cinema. Acolo, în primul rând, pregătită pentru o nouă vizionare, stătea Irina Margareta Nistor. Vorbea la telefon, iar când am apărut în câmpul vizual a spus doar atât: „a venit, e aici domnul de la radio!”.
Detaliile discuției ce a urmat nu sunt importante, însă simt și acum tremurul meu din voce și picioare. Eram ca un elev care, deși cu lecția pregătită, era scos în fața clasei de către profesoara preferată. Răspunsuri scurte, dialog monocrom. Am convenit ca, după vizionare, să o conduc la restaurant pentru a lua masa.
Ei bine, acolo la Crama Veche, fiind deja pe teritoriul propriu deci în apele mele, am reușit să mă detașez de mare parte din emoții și, cu ajutorul Irinei, să avem un dialog cât se poate de normal, despre Bistrița, despre viață. Experimentată, m-a citit și a avut răbdare cu mine. Bai mai mult, pentru a rupe și mai mult din emoții, a instituit o amendă de 50 de euro pentru fiecare adresare cu pronume de politețe.
Restul e can-can, cum spune o vorbă modernă. Am râs, am povestit, am făcut fotografii cu ajutorul ospătarului. Irina s-a comportat atât de normal încât nu am avut încotro și am procedat la fel. Și atunci, dar și în alte situații, chiar și când am ajuns cu ea, a doua zi, la radio pentru un interviu, cotrobăia prin geantă ca o bunică sau o mătușă grijulie cu nepoții. Ba o ciocolată, ba un balonaș pentru copil, un creion sau o radieră, tot timpul are câte ceva de dăruit pentru cei din jur.
Discuțiile despre filme și actori, o lume pe care o ador, sau pur și simplu amintiri și întâmplări, conversațiile cu Irina sunt o binecuvântare. Prezența ei aproape dă o stare de bine, de voioșie. Un vibe bun. Expiră bunătate și inspiră viață.
Mie mi-a dăruit plăcerea și farmecul filmelor încă din frageda adolescență, mi-a dăruit momente cool petrecute alături de ea la Bistrița, mi-a dăruit ciocolată și mici daruri pentru copil. Mi-a dăruit o mică parte din ea, din prietenia ei, mi-a dăruit acea punte peste timp, de la momentul primului „la naiba!” auzit pe un oarecare VHS și până la acel „la bună revedere!”.
Pentru toate acestea, dar și pentru cele care vor mai fi, dacă vor mai fi, îți mulțumesc, Irina!
Pentru cititorii mei și pentru ascultătorii de radio, vineri, 20 octombrie, de la ora 16:00, pe 92,6 FM, la „Dialogul de vineri” sunteți invitați la o porție de „Viața bate filmul, la naiba!”. În format video, pe facebookul Bistrița FM.
