Vorba poetului, dup-atâta frig și ceață, în sfârșit avem și scena, dar mai ales ce pune pe scenă din punct de vedere al talentului local! Trupele tinere bistrițene, din fericire deloc puține, au prins avânt în ultima perioadă, iar privirile și atenția organizatorilor de evenimente sunt inevitabil îndreptate către ei.
Dacă în urmă cu doi-trei ani vorbeam de trupe locale doar la nivelul a două sau trei band-uri, 7Pași, iarba Fiarelor, Punkarta sau Boulevard, iată că anul 2024 ne aduce un adevărat line-up în ceea ce privește muzica rock tânără. Sadetica, Frontkill, Halta H, Besmeth, Maad, Vice Grip și Riveria sunt numele care au reușit să impresioneze, dar să și fie prezente pe diferite scene, la diferite evenimente. Unele deja s-au strins, sau, să spunem altfel, au intrat în halta finală…
Scena Zilelor Bistriței s-a redeschis pentru trupele locale, un fapt cât se poate de normal, nu de lăudat. Apoi, evenimentele private, care de cele mai multe ori au deshis ușa acestor tinere talente, s-au înscris în traiectoria rockerilor. Soho Music Hall a fost, este și va mai fi „moașa” multor dintre trupe.
Festivalul Celtic Transilvania nu a ocolit aceste trupe și le-au acordat încrederea, respectul și șansa pentru aplauzele cuvenite, iar ArtCast Teleki Fest anunță și ei prezențele pe scenă a trupelor locale.
Way Too Far Rock Festival nu a ignorat acest val de muzică tânără locală și, conform declarațiilor organizatorilor, și la această ediție vom avea în opening act trupe tinere „made in Bistrița”. Astfel, pe aceeași scenă pe care vor performa mari nume ale rockului mondial, Plini, Paul Gilbert sau Damian Salazar, vor fi prezenți și Frontkill, Vice Grip, Sadetika, Riveria și Besmeth!
Vibrațiile #WTFRockFestival au ajuns în inima voastră și, din acest spirit născut din pasiune pură pentru muzică, au prins viață tinere trupe rock, aici, în #Bistrița!Am fost martorii unui fenomen incredibil: voi, talentele locale, ați fost inspirați de energia noastră și acum sunteți gata să vă faceți auzită vocea și să zguduiți scena alături de nume mari!A venit momentul vostru!La ediția din 2024, vă invităm să pășiți în lumina reflectoarelor și să dați tot ce aveți mai bun pe scena WTF Rock Festival! E timpul să străluciți, să aduceți sunetul vostru unic în fața unui public care abia așteaptă să vă descopere.
