Tradițiile și sărbătorile au un loc aparte în sufletele celor câteva zeci de sași ce formează la nivel local comunitatea săsească. Faschingul este una dintre acestea, iar măștile participanților au menirea de a pune iarna pe fugă…
Mica dar însuflețita comunitate săsească din Bistrița-Năsăud numără 261 de membri conform ultimului recensământ al populației desfășurat anul trecut, în scădere dramatică față de ultima numărătoare. Cu toate acestea, sașii bistrițeni continuă să-și cinstească tradițiile și nu uită, oricât de puțini ar fi, de sărbătorile ce le-au făcut copilăria mai frumoasă.
La ediția din acest an l-am întâlnit pe Cristian Roth, președintele Forumului German Bistrița-Năsăud, care a binevoit să ne răspundă întrebărilor legate de această sărbătoare, dar și unele legate de organizarea Forumului și, nu în ultimul rând, de marele eveniment din 12-14 mai, atunci când Biserica Evanghelică se va resfinții și va fi redată circuitului turistic.
„În sfârșit, după o pauză de un an de zile reușim să reluăm organizarea faschingului, carnavalul sașilor bistrițeni. Avem surprinzător foarte multe măști, până la urmă asta este și tematica acestei sărbători. Această sărbătoare dorește a alunga iarna și, cumva, este și ultima petrecere înainte de postul cel mare dinainte de sfintele sărbători pascale.
Marea mea bucurie este aceea că încă mai sunt oameni care vin să sărbătorim împreună având în vedere faptul că mica noastră comunitate s-a înjumătățit efectiv în ultimii zece ani. Eu sper să putem duce tradiția mai departe și sper să angrenăm elevii de la secția germană în aceste activități, elevi care în proporție foarte mare nu sunt etnici germani” – Cristian Roth.
În ciuda faptului că această comunitate este una mică, diriguitorii Forumului German caută tot timpul să fie aproape de cei câțiva membri. Astfel, la sediul Forumului din Bistrița există activitate zilnică, chiar dacă numai dimineața:
„Am reușit să încropim o bibliotecă la sediul Forumului, iar dacă bistrițenii au în posesie cărți în limba germană îi așteptăm bucuroși la sediul nostru de pe Republicii, în fiecare dimineața până la ora 11:00. Ne-ar interesa cărți în limba germană de factură istorică, cărți legate de istoria locală, a județului, dar sunt binevenite și alte genuri. După ce o să ne punem la punct, desigur vom încerca să și împrumutăm aceste cărți, dacă vor exista doritori de lectură în limba germană”.
Luna mai este una specială pentru comunitatea săsească, dar și pentru întreg burgul bistrițean. În perioada 12-14 mai va avea loc resfințirea Bisericii Evanghelice și repunerea acesteia în circuitul turistic. Cu alte cuvinte, Biserica Evanghelică se va redeschide după ani buni de lucrări de restaurare, inclusiv după tragicul eveniment din 11 iunie 2008 atunci când un incendiu a distrus Turnul Sașilor și a făcut multe pagube în interiorul bisericii.
„Mă bucur că în sfârșit Biserica Evanghelică ajunge să fie redată publicului larg, turiștilor. Ea va avea și funcția de biserică, evident, dar, ținând cont din păcate de înjumătățirea populației de etnie germană, sunt sigur că bistrițenii vor adopta, ca și până acum, acest simbol al orașului și să-l păstreze în această formă, în această înfățișare. Vor avea loc o serie de evenimente frumoase aici, la Biserica Evanghelică, spectacole, concerte de orgă, Noaptea Bisericii Evanghelice, vom avea diverși invitați, două fanfare din Austria și Germania, dansuri săsești, vineri, în prima zi, va fi o zi a consfătuirilor, vor veni specialiști și ne vor spune ce au găsit în momentul efectuării săpăturilor, restauratori, momente cu îmcărcătură destul de interesantă, spun eu” – a conchis Roth.