Mocănița este o atracție turistică la mare căutare atât în România cât și în alte țări. Vagoanele micului tren cu aburi ce circulă pe linia îngustă sunt arhipline la Vișeu, Sovata, Moldovița sau unde or mai exista. Însă mocănița nu a fost un răsfăț turistic…
… ci o necesitate, asta pe vremea când mijloacele de transport alternative nu existau. Zonele izolate erau legate prin aceste linii de cale ferată îngustă și se foloseau atât pentru transportul mărfurilor cât și pentru cel al persoanelor. Atât doar că viteza acestor mici trenuri nu era una impresionantă…
O astfel de rută pe linie îngustă a existat (și încă mai există) și în Bistrița-Năsăud. Chiar dacă acum nu este funcțională așa cum sunt cele din zonele mai sus enunțate, Mocănița Transilvaniei este pe cale să renască datorită unor „inconștienți” ce nu au știut ce să facă cu timpul liber, însă asta este o altă poveste.
Legenda spune că în zona mocăniței cea mai întâlnită formă de mișcare ad-hoc era alergatul după tren. Desigur, la viteza mocăniței, aproape fiecare concurent ieșea învingător.
Inspirați de această poveste, Asociația Mocănița Transilvaniei împreună cu prietenii de la Hai Hui Bistrița au gândit o competiție menită să ofere șansa de-a explora arealul micului tren de la Teaca într-un mod prietenos și sănătos: Semimaratonul mocăniței!
„Traseul ne poartă pe dealurile Transilvaniei, prin parcele cu viță de vie, prin păduri și sate arhaice, de care să ne bucurăm în tihnă la început de toamnă. Alergăm în același timp pentru a face vizibil proiectul mocăniței, pentru a genera veniturile necesare pentru înlocuirea traverselor uzate, astfel încât într-o ediție viitoare, să putem alerga cot la cot cu trenul cu abur”, spun organizatorii în descrierea evenimentului pe rețelele de socializare.
În fapt este vorba de un eveniment sportiv prin care se doreșete atât promovarea zonei cât mai ales obținerea de fonduri necesare resuscitării Mocăniței de la Teaca.
Evenimentul are loc sâmbătă, 2 octombrie, vizate fiind două puncte strategice ale județului, evident din punct de vedere turistic: Castelul Teleki de la Posmuș, locul de unde se va da startul semimaratonului, precum și Gara Teaca, acolo unde este punctul terminus al proiectului Mocănița Transilvaniei.
Între cele două locații există deja un traseu de 21 de kilometri, deștept de tot, unul de anvergură națională și chiar internațională: Via Transilvanica. Cei care vor lua startul acestei competiții vor alerga de la Castelul Teleki (Posmuș) urmând traseul Via Transilvanica până în localitatea Jeica și apoi spre Valea Ascunsa, Viile Tecii cu sosirea la Gara Teaca. Este un traseu usor alergabil cu o diferență de nivel de aproximativ 620 m și are două puncte de hidratare.
Evenimentul mai are o secțiune de concurs și anume CROSS, traseul pornind din Gara Teaca, pe direcția spre Viile Tecii / Valea Ascunsă, având o distanță de 13 km, cu sosirea tot la Gara Teaca. Este un traseu de dificultate usor-mediu, avand un punct de hidratare.
Detalii despre regulamentul și organizarea competițiilor găsiți AICI.
Să ne vedem sănătoși la Castel și învingători în Gară!