Evoluția jalnică a sportivelor ce îmbracă culorile clubului CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, care dăinuie de aproape un an de zile, s-a încheiat miercuri seara la București, acolo unde elevele lui Horațiu Pașca, dincolo de remiza punctată pe tabela de marcaj, au prestat poate cel mai frumos joc din toată această perioadă nefastă.
Afirmația de mai sus este doar o presupunere ce tare aș dori să se materializeze, deci trebuie luată ca atare, subiectivă și optimistă…
Partida dintre CSM-ul lui Adi Vasile și al Cristinei Neagu și Gloria condusă de celălalt selecționer, Horațiu Pașca, disputată în Capitală, a fost una dintre cele mai frumoase și intense partide disputate în etapa a 15-a a Ligii Florilor.
Bucureștencele au fost luate prin suprindere de evoluția bistrițencelor, având în vedere poziția acestora din calsament dar și prestația ardelencelor din ultima perioadă. Astfel, Neagu, Omoregie & Co. au jucat la propriu de la egal la egal cu Bazaliu, Trifunovic sau Dincă, iar paradele lui Măzăreanu chiar le-au dat peste cap concepția avută despre această partidă.
Pașca a gândit acest meci din scoarță-n scoarță, făcând apel la fiecare time-out la încrederea jucătoarelor în planul de joc: „trust the sistem”. „The sistem” a funcționat aproape perfect în prima repriză, la finalul căreia Gloria era în avantaj cu două goluri (9 – 11). După pauză, elevele lui Adi Vasile au luat în serios meciul, cu Neagu mai hotărâtă, dar nu neapărat 100% eficientă.
Minutul 38 a fost cel care putea cauza un picaj al jucătoarelor lui Pașca, acesta fiind momentul în care CSM-ul a egalat și apoi a preluat conducerea pentru prima dată în acest meci. Din fericire pentru jucătoarele în roșu și negru (de fapt în galben), nu a fost acel moment de cădere, așa cum s-a întâmplat de atâtea ori. În trecut, sperăm.
Barbosa și Kovacevic au alimentat energic atacul (bine, apetitul pentru „pași” încă mai este simțit), Chintoan a fost căutată (și regăsită) pe poziția sa de pivot, extremele au mai salvat din lipsa de variante a unor atacuri, iar apărarea a făcut posibilă menținerea în joc a bistrițencelor.
Se putea câștiga această partidă? DA, dar în aceeași măsură se putea pierde. S-a încheiat la egalitate, însă jocul prestat de handbalistele lui Pașca este cel mai mare câștig, un câștig care, dacă nu va fi păstrat și cultivat ca atare, va avea doar o valoare statistică.
Au marcat pentru Gloria: Bianca Bazaliu – 4 goluri, Jovana Kovacevic – 3, Florina Chintoan – 3, Nicoleta Dincă – 3, Ana Maria Iuganu – 3, Alexandrina Cabral Barbosa – 3, Almudena Rodriguez – 2, Laura Moisă – 1, Jelena Trifunovic – 1.
Urmează două partide la fel de interesante, una în Liga Florilor, etapa a 16-a, acasă cu Măgura Cisnădie, precum și partida din Cupa României în compania „tadicelor” de la HC Zalău.