Dacă e duminică, e handbal! Așa ar trebui să înceapă orice prezentare a unui meci al sportivelor de la Gloria 2018, fie ele junioare, divizionare sau senioare, iar iubitorii acestui sport să își facă un obicei riguros în a merge la sală.
Până atunci ne mulțumim cu orice zi în care se joacă handbal în Sala Polivalentă, iar dacă e să fie duminică, cu atât mai bine. În această duminică vom asista la unul dintre cele mai tensionate meciuri fiind vorba de o întâlnire între două cluburi cu pretenții mari și orgolii la fel de mari: Gloria 2018 și HC Zalău!
De această dată miza este acumularea de puncte în Liga Florilor. Ultima partidă desfășurată între cele două formații s-a desfășurat în urmă cu o săptămână la Zalău, în cadrul Cupei României la handbal feminin, acolo unde fetele lui Pașca au obținut calificarea în etapa următoare a compentiției.
După acel meci Gheorghe Tadici a făcut o serie de declarații prin care își scuza înfrângerea, vina principală fiind îndreptată către „bani”: ori că nu primește suficienți bani de la municipalitate, ori că (evaziv) Gloria ar primi prea muți bani publici:
„Cupa României era importantă pentru rezultat şi pentru jucătoarele tinere, pentru că mai acumulau nişte jocuri foarte bune, dar în acelaş timp, ar fi fost o mare problemă pentru noi să rezvolăm vreo 60.000 de lei ca să putem să mergem până la capăt. Este uşor din tribună să o spui, dar ca să mergi cu mila pentru 3.000 – 5.000 sau 6.000 de lei este un disconfort foarte mare. Eu am obosit să bat pe la toate uşile. Aştia suntem şi atât putem (…) Pe teren a fost o echipă tânără a Zalăului şi o echipă a Bistriţei cu jucătoare cu experienţă, cu buget mult mai mare. Nu ştiu ce satisfacţie au unii, dar aşa este uşor. Să trăiască banul public” – a declarat Gheorghe Tadici preluat de sportulsalajean.ro.
Partida de duminică, 3 aprilie, ora 15:30 contează pentru etapa a XX-a a Ligii Florilor, meciul fiind transmis în direct pe TVR1. Înainte de această partidă Gloria 2018 se situa pe poziția a 9-a în clasamentul Ligii Florilor cu 26 de puncte, iar Zalăul pe locul 7 cu 31 de puncte. În ultimele cinci întâlniri dintre cele două formații Gloria a reușit să câștige trei iar Zalăul două partide.