Primăvara a început foarte rău pentru K.I.I. din localitatea Coldău,
aceasta fiind sancționată cu amendă pentru abandonarea deșeurilor pe
raza localității Cireșoaia.
Inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud au
descoperit în cadrul acțiunilor de monitorizare a zonelor predispuse
abandonului de deșeuri o cantitate semnificativă de deșeuri abandonate
pe raza localității Cireșoaia, în zona Hoszu Mezo. Conform protocolului
încheiat cu Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, s-a
solcitat identificarea persoanei responsabile și sancționarea acesteia.
Din păcate încă avem cetățeni care demonstrează o totală lipsă de
respect față de comunitatea în care trăim, față de natură și față de
sănătatea noastră, alegând să arunce deșeuri în natură în loc să
solicite ridicarea acestora de la poarta casei.
Vă reamintim că în acest moment, operatorul de salubritate Supercom
ridică conform calendarului de colectare, deșeurile menajere și
reciclabile de la porta casei pentru toți locuitorii din zonele de case,
precum și deșeurile voluminoase sau vegetale pe bază de comandă.
Nu putem tolera asemenea nepăsare, ignoranță și lipsă de bun simț și vom
sancționa toate persoanele prinse și identificate, care abandonează
deșeuri în natură!
Avem un județ frumos și este datoria noastră să-l facem mai curat!