Nu se mai astâmpără, instigă la mișcare și agită spiritele verzi din oameni! Cu asta se ocupă un grup organizat de tineri din Bistrița, vânzători de cafea fenomenală și consumatori de adrenalină pe două roți.
Este vorba de gașca de la Copacul de Cafea, un grup de tineri cu multe boabe la țeastă. După cum spuneam, nu numai că sunt consumatori înrăiți de adrenalină pe două roți, dar fac și contrabandă cu aceasta, căci incită la pedalat în formă continuată.
Pe lângă deja celebrele acțiuni ascunse sub denimirea de Tura cu Copaci, cafegiii au mai pus-o de-un proiect, de această dată în complicitate cu Primăria Municipiului Bistrița. Iată cum arată manifestul teribiliștilor cafelei bistrițene:
“Pedalez pentru un oraș verde – #musaisapedalez ”
Am dat start acestui proiect, iar misiunea lui principală este de a mobiliza comunitatea din Bistrița să utilizeze bicicleta, ca mijloc de transport.
Pentru a intra în posesia acestui tricou, trebuie să ceri buletinul de biciclist/ă de la Copacul de cafea , după care trebuie să utilizezi bicicleta ca mijloc de transport, fie că mergi către birou, fabrică, sau piață. E musai să treci cu bicicleta prin punctul de control Copacul de cafea.
De ce? Ca să primești un tricou #musaisapedalez
Ce trebuie să faci? Să colectezi 9 ștampile/9 ieșiri cu bicicleta în zile diferite, iar la a 10-a primești tricoul.
Perioada : 28 iunie – 28 septembrie
Premii oferite : Tricouri – 150 buc.
Proiect cofinanțat de Primăria Municipiului Bistrița pe anul 2021
SHARE! Să vadă toată lumea cu ce se ocupă gașca de la Copacul de Cafea!