CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud s-a împiedicat acasă la Minaur Baia Mare, astfel băimărencele au spulberat speranțele bistrițenilor care visau păstrarea locului 2 în Liga Florilor până spre finalul campionatului.
Duminică, 19 februarie 2023, zeci de bistrițeni au ales să fie alături de echipa lor de suflet și au luat drumul Băii Mari pemtru a susține și a ajuta moral fetele în meciul ce urma a avea loc. Partida nu părea a fi una de dificultate, dar ambiția și dorința baimarencelor de a-și lua revanșa și de a demonstra că pot conta a făcut diferența.
Partida a început în forță, iar Baia Mare a arătat încă de la început că va lupta. Ratările s-au ținut lanț, apărarea a scârțâit, Yulyia nu a avut o zi buna, astfel încât, la pauză, Gloria era condusă cu 5 goluri.
După pauză, sportivele lui Pașca au recuperat, dar toată repriza a fost plină de suspans și parcă a durat o veșnicie.
Baimarencele au făcut kombat, arbitrii au văzut ce nu era, iar cireașa de pe tort a fost minutul 59, când Sonia Seraficeanu aproape a adus egalarea. Dar nu a fost să fie! Horațiu Pașca pare-se nu a fost nici el pe fază. Scor final, 31-30 în favoarea gazdelor, un rezultat corect.
Bistrițenii prezenți în Sala Sporturilor “Lascăr Pană” meritau să se întoarcă acasă fericiți, dar nu a fost așa. Au scandat, aplaudat și au fost alături de fete non-stop. Le-au aplaudat și după fluierul final atunci când Cristina Laslo, jucătoarea numărul 1 al Gloriei de duminică, a venit în fata lor și i-a aplaudat la rândul ei.
Zi bună a fost și pentru Paula Pisavec și Oana Căprar care au primit o șansă de care au profitat din plin.
Marcatoarele nostre au fost: Cristina Laslo – 11, Paula Posavec – 5, Oana Căprar – 4, Bianca Bazaliu – 3, Sonia Seraficeanu – 3, Laura Pristăvița – 1, Tamires Morena de Araujo Frossard – 1, Florina Chintoan – 1.
Nu a fost ce trebuie. Nu a fost la nivelul pretențiilor pe care le avem. A fost un meci slab, cu greșeli de neacceptat la acest nivel și cu o astfel de echipa, dar poate e dușul de care aveam nevoie înaintea meciului din Cupă.
Poate învățăm să ne respectăm adversarii, indiferent de cât de buni ne vedem noi.
Capul sus și hai să pregătim așa cum trebuie meciul cu Vâlcea!
Hai Gloria!