Chiar dacă încă nu ne-am dezmeticit după Supermeciul din Supercupă, musai să intrăm într-un ritm handbalistic mai puțin asistolic: Liga Florilor debutează sâmbătă, 30 august!
Prima partidă pentru gruparea în roșu și negru se va disputa la Traplast Arena în compania sportivelor de la HC Zalău, un fel de „etern derby” local, unul mai mult legat de partea orgolioasă a jocului. Profesorul Gheorghe Tadici vine la Bistrița de fiecare dată fixat pe „banii” clubului, nu neapărat pe jocul prestat pe parchet, fiind aproape întotdeauna un subiect atacat de maestrul handbalului românesc în conferințele de presă sau flash-interviuri.
Sezonul trecut, Tadici a zâmbit pe sub mustață când a reușit să smulgă o victorie, dar în același timp parcă îi și părea rău, la cârma jucătoarelor bistrițene fiind „pupilul” său, Florentin Pera.
Ei bine, sâmbătă vom vedea o altfel de confruntare, una pragmatică, una a stilurilor antrenorale. Carlos Viver a demostrat deja că poate cu Gloria Bistrița să practice un joc rapid, nordic, modern. Tadici este exponentul unui joc de handbal clasic, am spune tipic românesc, fără a fi ceva peiorativ în asta. Multe guri spun că este totuși un sistem de joc răsuflat, perimat.
Vom tări și vom vedea cine, ce și cum sâmbătă, ora 17:30, într-o sală în care aproape toate locurile se ocupă din abonamente. Teoretic, căci sunt și „abonați” care ori uită de meci, ori sunt în imposibilitate de a fi prezenți în sală la ora disputării partidei. Cel mai elegant ar fi, în aceste situații, să dea abonamentul altor persoane care doresc să fie prezente în sală și care nu au fost norocoși să prindă un abonament.
Peluza Albastră va porni focul pasiunii iubitorilor de handbal bistrițeni și vom scanda împreună
HAI GLORIA!
