Poarta este primul bun-venit pe care un călător îl simte când se află pe un tărâm nou. Zâmbetul unui porți te poate ademeni, îți poate povesti despre loc și mai ales despre oameni.
Bistrița a început de o vreme să-și regăsească aceste zâmbete prin restaurarea unor porți seculare aflate pe străzile încărcate de istorie ale burgului. „Petrus Italus Trust” a venit cu expresia „adoptă o poartă” și azi s-a ajuns la „recepția” porții cu numărul șapte, pe strada Gheorghe Șincai numărul 15.
Suntem azi la cea de 7-a poartă pe care „Petrus Italus Trust – Alianța pentru patrimoniul bistrițean” a renovat-o cu fonduri atrase din mediul de afaceri în general, în acest caz fiind vorba de sprijinul financiar venit din partea Asociației HOG Bistritz din Germania și a doamnei Oddny Helgadottir.
Ideea proiectului acesta a fost că porțile restaurare, porțile frumoase și fațadele clădirilor sunt de fapt zâmbetele de pe chipul orașului nostru – ne-a povestit Elena Bărbos, vicepreședintele Asociației.
Au fost restaurate până acum șapte porți după cum spuneam, două pe strada Dornei, una pe L. Rebreanu, una în apropiere de Piața Mică, două în Piața Centrală și una pe Gh. Șincai. Dacă inițial s-a mers pe idea că suma de 1.000 de euro ar fi necesară pentru restaurarea unei astfel de porți, ei bine, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, mai ales dacă târgul se află în plină vervă financiară iar prețurile și costurile se modifică pe zi ce trece. Astfel, restaurarea unei porți a ajuns să atingă sau chiar să depășească 1.500 de euro.
Dacă celelalte șase porți bistrițene au fost restaurare de maeștrii Teo Petrean și Bogdan Todică, poarta de pe Șincai 15 i-a „revenit” lui Ionică Pomuhaci, meșter îndrăgostit de restaurare. În vârstă de 43 de ani, original din Măgura Ilvei, Pomuhaci are o experiență de peste 22 de ani în lucrul cu lemnul:
Meseria de restaurator am învățat-o de la unul, de la altul… Am început cu restaurarea unor geamuri, rame, lucruri mai mici, pe urmă am trecut la elemente mai mari, uși, porți și tot așa.
Am lucrat în restaurare destul de mult, am restaurat apartamente, clădiri, chiar aici pe Gh. Șincai, peste drum. Am lucrat cu Biserica Evanghelică și cu administratorii domeniilor prințului Charles, la Kalnocky.
Nu e ușor să restaurezi un astfel de element. Trebuie refăcut totul la valoarea originală, copiate anumite forme specifice, Nu am lucrat după o schiță ci doar replicând elementele deja existente și care s-au păstrat, adică efectiv dăm jos un element vechi, copiem elementul pe freză și replicăm. Pentru poarta asta am lucrat 5 săptămâni.
Cel mai greu a fost decopertarea și îmbinarea altor elemente cu cele originale, dar și feroneria. La această poartă am avut balamale care au trebuit refăcute din nou. Cea mai mare problemă a restauratorilor este legată de materia primă folosită, respectiv lemnul de calitate, uscat bine, fără cepuri.
Sperăm ca această poartă să dăinuie de acum încolo cel puțin tot atât cât a ținut până acum – a precizat meșterul Ionică Pomuhaci.
Asociația „Petru Italus Trust” pregătește un nou proiect, unul de o amploare mai mare care este legat de restaurarea bisericii din Vermeș, acolo unde deja a început o mică poveste numită „adoptă o țiglă”. Despre acest subiect vom vorbi într-un material viitor.