Bianca Bazaliu, inter stânga, și Seynabou Mbengue Rodriguez, inter dreapta, se vor duela în dubla amicală din 26-30 iulie de la Mioveni, ambele sportive fiind sub conctract cu CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud.
Cele două sportive nu au jucat încă nicio partidă, oficială sau amicală, împreună, dubla amicală dintre selecționatele României și Spaniei fiind primul meci din acest sezon în care evoluează cele două „gloriste”.
Alături de Bianca Bazaliu au mai fost convocate la lotul național Cristina Laslo, Sonia Seraficeanu, Nicoleta Dincă, Yulyia Dumanska, precum și prepartatorul fizic al clubului bistrițean, Ștefan Ciuntu.
Seynabou Mbengue Rodriguez, ajunsă nu de mult la Bistrița, a fost și ea convocată în lotul naționalei Spaniei pentru același eveniment sportiv.
În perioada 4-6 august însă, jucătoarele Gloriei 2018 vor evolua pentru prima dată împreună în cadrul Trofeului „Poarta Transilvaniei”, acolo unde vor mai fi prezente alături de echipa antrenată de Horațiu Pașca și DVSC Kézilabda [ Ungaria ], ES Besancon [ Franța ] și SCM Gloria Buzău.
Biletele pentru turneul amical ce se va desfășura la TreaPlast Arena au fost puse în vânzare online pe https://biletesmart.ro/bistrita/ dar și la 𝗰𝗮𝘀𝗶𝗲𝗿𝗶𝗮 𝗖𝗹𝘂𝗯𝘂𝗹𝘂𝗶 [Str. Păcii, Nr. 2A], de luni până vineri, între orele 09.00-17.00.