După un sezon marcat de pandemie și despărțirea de cel care a pus bazele performanței echipei de suflet a bistrițenilor, Horațiu Pașca, urmează un campionat în care așteptările sunt mari și obiectivele foarte înalte: Kim & Co. atacă sezonul 2021-2022 al Ligii Florilor la handbal feminin cu o primă deplasare deloc ușoară, la Buzău.
Sezonul trecut al Ligii Florilor s-a încheiat cu o poziție 7 pentru Gloria 2018 puțin neverosimilă în raport cu așteptările legate de echipă, însă una corectă din punctul de vedere al performanțelor. Echipa a avut de suferit din cauza pandemiei, dar și a „mișcărilor” din staff, acolo unde Horațiu Pașca a intrat într-un conflict cu jucătoarele, iar mai apoi cu conducerea clubului. Sau viceversa… A urmat un interimat al secundului demis, Radu Moldovan, ca mai apoi să fie vehiculat numele celui care va conduce strategia tehnică a echipei, Kim Rasmussen.
Sita perioadei de transferuri a fost una deloc deasă, fiind „cernute” marea majoritate a sportivelor. Astfel, Gloria 2018 se desparte de jucătoare precum Andreea Tetean, Mariana Costa, Natallia Vasileuskaya sau Dziyana Ilyina. În schimb, conducerea clubului face achiziții destul de importante de pe „piața” națională și internațională, nume precum Valenthyna Salamakha, Ana-Maria Iuganu, Alexandrina Barbosa, Laura Moisă, Sonia Seraficeanu, Jovana Kovacevic sau Meike Schmelzer, fiind desprinse parcă dintr-o selecționată ideală.
Pregătirile din această vară nu au avut întreg lotul la dispoziția antrenorului, spanioloaicele fiind prezente la Jocurile Olimpice și apoi în refacere acasî, în Spania, iar o bună parte din celelalte jucătoare fiind accidentate. Ultimul turneu de pregătire nu a fost unul convingător, iar primul meci oficial al Gloriei 2018 în acest sezon a fost și prima întâlnire completă a lotului.
Kim Rasmussen spunea, înaintea partidei din Cupa României, pe scut, că lucrurile trebuie luate într-o anumită manieră și viteză, făcând apel către o „clemență” pentru următoarea perioadă de timp, aceasta fiind, de fapt, prima perioadă de închegare a lotului.
Iată și lotul cu care Gloria 2018 va porni la drum în noul sezon, lot prezentat oficial la jumătatea lunii iulie:
MĂZĂREANU ANA-MARIA | 1 |
DINCĂ ELENA – NICOLETA | 2 |
PRISTĂVITĂ IOANA LAURA | 4 |
RODRIGUEZ RODRIGUEZ ALMUDENA MARIA | 6 |
PICA MIRUNA CRISTINA | 9 |
KOVAČEVIĆ JOVANA | 11 |
ZOQBI DE PAULA DARLY | 12 |
SCHMELZERMEIKE JULIANE | 13 |
ARDEAN ELISEI VALENTINA NELI | 15 |
SAVCHYN NATALIIA | 18 |
LAZĂR DIANA-ALINA | 19 |
PERIANU ALEXANDRA | 21 |
SALAMAKHA VALENTHYNA | 23 |
RAȚIU CONSTANTINA – DANIELA | 24 |
SERAFICEANU SONIA | 30 |
TÂRȘOAGĂ ANDREEA REBECA | 33 |
IUGANU ANA-MARIA | 77 |
CABRAL BARBOSA ALEXANDRINA | 86 |
MOISĂ LAURA | 89 |
Stafful tehnic este compus din președintele clubului, Teo Cioarbă, director Eugen V. Cosma, Viorel Paraschiv – referent organizare competițională, neurochirurgul Andrei Farcaș-Rotariu – medic, maseur Filip Alexandru Chiuzan, fizioterapeut Cătălin Alexandru Rațiu, prepartor fizic Lucian Valentin Andreieș, Borodi Gabriel – antrenor portari, Radu Alexandru Moldovan – antrenor secund, Dan Dumitru – team manager și cea mai mare achiziție a acestui sezon, Kim Rasmunssen – antrenor principal.
Primul meci din cadrul ediției de campionat 2021-2022 Liga Florilor de va desfășura vineri, 3 septembrie, la Buzău, în compania echipei din localitate, Gloria Buzău.