Un apel la 112 pune pe jar Ambulanța: o tânără de doar 12 ani este inconștientă în Schullerwald! Evident, ambulața pornește în trombă către locul cu pricina. La fața locului, stupoare: tânăra în stare de inconștiență are semnalmentele unei come alcoolice…
Cel mai probabil tânăra de 12 ani s-a petrecut cu colegii, în pădurea-parc a elevilor bistrițeni, așa cum este denumită zona cunoscută ca Schullerwald. Nimic rău în asta, căci e o oază de relaxare și voie bună, mai ales pe vreme de caniculă.
Însă atunci când setea este domolită cu alcool, pe caniculă, probabil și fără „experiență”, inevitabilul se produce.
„De la locul intervenției, echipajul SAJ a preluat o fetiță de 12 ani inconștientă, care, din primele investigații, s-ar părea ca ar fi în coma alcoolică. A fost stabilizată și va fi transportata la UPU Pediatrie Bistrita pentru mai multe investigații și tratament de specialitate”, transmit cei de la SAJ BN.
Lângă tânăra în starea de inconștiență a rămas doar o prietenă, puțin probabil că doar cele două s-au petrecut. Restul „colegilor”, și ei în diferite stări de agregare alcoolică, au tulit-o, din motive lesne de înțeles.
Generația tik-tok coboară din online în stadă, în parcuri, peste tot. E nasoală rău lumea reală!