Lătrăm, ne rățoim unul la altul, dar când e vorba de BANI ne prindem în horă, OK?!
Atunci când politica se face și pentru oamenii ce te-au trimis în călduțul fotoliu de parlamentar se nasc și momente frumoase, armonioase chiar. Este cazul a doi parlamentari de Bistrița-Năsăud, opozanți, care au reușit cumva să asculte aceeași melodie și să danseze sincron, tocmai în Parlament.
Diana Morar (PNL) și Bogdan Ivan Gruia (PSD) au redactat două amendemante la Legea 7/1996 (Legea Cadastrului) prin care au obținut suma de 9,2 milioane de lei pentru cinci unități administrativ-teritoriale din Bistrița-Năsăud, sumă ce va acoperi cheltuielile făcute de administrațiile cu pricina pentru cadastru.
„9.2 milioane de lei pentru Municipiul Bistrița și comunele Ilva Mică, Măgura Ilvei, Ilva Mare și Lunca Ilvei (decont lucrări de cadastru acoperite din bugetul local);
Deblocarea programului de cadastru general pentru localitățile din zona de munte, prin triplarea sumei decontate (beneficiari: circa jumătate din județul Bistrița-Năsăud și comunele din zona de munte a României).
Aceste lucruri au fost posibile în urma adoptării a două amendamente la Legea 7/1996, la care am lucrat împreună cu colega mea deputat, Diana Morar.
Da, suntem din partide diferite. Dar atunci când trebuie să facem lucruri bune pentru oamenii din #BistrițaNăsăud, care ne-au trimis aici, ne punem la aceeași masă și facem treabă! Asta înseamnă normalitate!” – a precizat Bogdan Ivan Gruia într-o postare pe facebook.
Bravos!
Tot junele deputat ne asigură ca vor mai urma și alte vești bune din Parlament. Noi ce să zicem, îl credem pe cuvânt, până la proba contrarie. Dar tot avem o întrebare…
Ce v-a reținut să „dansați” împreună până acum și ce v-ar reține să vă mențineți obiceiul? Că pe noi nu ne deranjează…