Școli din 5 țări s-au întâlnit în aceste zile la Bistrița pentru a derula proiectul Erasmus ”Smart Waste Management for Smarter Cluster Schools”. Din Bistrița-Năsăud participă Școala Gimnazială Romuli și Colegiul Național ”Liviu Rebreanu”, alături de școli din Grecia, Turcia, Croația și Lituania.
ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud a prezentat profesorilor și copiilor sistemul de management integrat al deșeurilor din județul nostru, eforturile pe care le întreprindem pentru îmbunătățirea colectării separate corecte a deșeurilor și parteneriatele pe care le derulăm cu instituțiile de învățământ. Mesajul central al prezentărilor a fost ”Haideți să le punem pe toate la locul lor”
Copiii pot fi considerați ”influenceri” atât pentru prietenii și colegii lor, cât și pentru părinții acestora. Educația despre protecția mediului și reducerea poluării prin reciclarea deșeurilor trebuie să înceapă de la vârste cât mai fragede având în vedere că această problemă are impact în viitorul copiilor noștri.
ADI Deșeuri Bistrișa-Năsăud este și va fi mereu deschis parteneriatelor cu instituțiile de învățământ din județul nostru pentru a schimba mentalitățile oamenilor cu privire la colectarea separată corectă a deșeurilor.
Haideți să le punem pe toate la locul lor!