Deputatul liberal Diana Morar aprimit cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, „Crucea Transilvană”, cu ocazia hramului mănăstirii Rebra-Parva:
Cu smerenie și imensă recunoștință, ieri, în zi de mare praznic al sărbătoririi Sfinților Apostoli Petru și Pavel, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Benedict Bistrițeanul mi-a acordat „Crucea Transilvană” pentru mireni, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului.
Momentul plin de evlavie a avut loc la Altarul de vară al Mănăstirii Rebra-Parva, din județul Bistrița-Năsăud, la finalul Sfintei Liturghii oficiată cu ocazia hramului mănăstiresc de către Părintele Episcop-vicar Benedict, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, in fața a mii de credincioși.Această distincție cu adevărat specială mi-a fost acordată pentru implicarea activă în viața Bisericii, prin susținerea de-a lungul anilor a lucrărilor de construire și pictură in multe biserici din județul Bistrita-Năsăud și, in special, pentru susținerea proiectului social al mănăstirii Rebra-Parva, construirea Așezământului social pentru copii orfani de la Dorolea.Bazat pe educația primită si cultivată in familie, voi continua să ajut proiectele lăcașurilor sfinte, cu convingerea că iubirea de Dumnezeu și credința sunt valori solide din temelia unei comunități puternice.
Sunt extrem de recunoscătoare Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului pentru momentul înălțător de ieri și pentru întreaga deschidere, colaborare și activitate .