Vineri, 16 iulie, bistrițeni își sărbătoresc orașul, căci este data la care bătrânul burg transilvănean împlinește 757 de ani de atestare documentară!
În acest sens, singura instituție care și-a anunțat deschiderea către cetățenii orașului este cea a Arhivelor Naționale Bistrița-Năsăud, o instituție din ce în ce mai prezentă în cotidianul ultimilor ani.
Așa cum ne-a obișnuit deja, dr. Cornelia Vlașin, managerul instuției, simte momentele importante și pune de-un eveniment. De această dată deschide larg porțile intituției pentru bistrițeni, dar nu numai, ca un dar de ziua orașului:
VINERI, 16 IULIE, orele 8,30-11,00 – “PORȚI DESCHISE LA ARHIVE”
Cum se poate aniversa frumoasa vârstă de 757 de ani pe care o împlinește BISTRIȚA, dacă nu printr-o vizită la Arhive? Așadar vă asteptăm, vineri, între orele 8,30 – 11,00, când instituția își va deschide porțile pentru toți cei care doresc să vadă un document de arhivă sau să viziteze un depozit care adăpostește comori.
Vă așteptăm cu drag,
Șef serviciu,
Cornelia Vlașin