Bogdan Bucur, lector al SNSPA, vorbește pe propria pagină de facebook, despre ce mai recentă ecranizare a cărții lui Dumas-tatăl, film în care actrița din rolul secundar este de origine franco-română și interpretează un cântec pe versurile lui Alecsandri.
Tocmai am văzut filmul 𝑪𝒐𝒏𝒕𝒆𝒍𝒆 𝒅𝒆 𝑴𝒐𝒏𝒕𝒆-𝑪𝒓𝒊𝒔𝒕𝒐 (2024), cu fantastica actriță franco-româncă Anamaria Vartolomei în principalul rol secundar feminin (sclava Haydée).
Precizez de la bun început că nu intenționez să repovestesc filmul și cu atât mai puțin cartea care l-a inspirat: arhicelebrul roman omonim semnat de Alexandre Dumas-tatăl (despre a cărui reecranizare discutăm în cazul de față). În mod evident, vă recomand să vedeți filmul și să (re)citiți cartea. Fac, totuși, precizarea că recenta reecranizare nu respectă decât în linii foarte generale romanul lui Dumas, dar nu am de gând să mă apuc acum să sintetizez aceste diferențe (care sunt totuși numeroase și importante). Ecranizarea recentă este de fapt o adaptare și o reinterpretare a cărții, iar nicidecum o ipostaziere fidelă a acesteia.
Pentru a evita inerentele confuzii, e bine să înțelegem că filmul înfățișează o fantezie istorică prin care este reinterpretat un roman (care la rândul lui este produsul imaginației și talentului literar). Deci, nu discutăm despre adevăruri certificate sau validate științific.
După cum v-am obișnuit, sper, intenționez să vă împărtășesc, în continuare, câteva impresii personale – și deci subiective – pe care eu le-am reținut și pe care le consider excepționale din punct de vedere artistic:
1. Actriță franco-româncă Anamaria Vartolomei (o puteți admira în fotografia alăturată) va avea o mare carieră cinematografică în Europa: deja o are la numai 26 de ani (încă neîmpliniți). Pe scurt, Vartolomei e absolut excepțională în rolul sclavei Haydée. Dacă va viziona filmul, orice român în sufletul căruia bate cu putere o inimă 𝒔𝒂̆𝒍𝒃𝒂𝒕𝒆𝒄𝒂̆ de dac liber și votează cu ambele mâini George Călinescu va simți că dănțuiește pe ritmuri de Ciuleandra în nori stratosferici, căci sclava Haydée (Anamaria Vartolomei) nu doar că vorbește și cântă în română, dar l-a contaminat – prin metode numai de ea cunoscute – și pe Edmond Dantès (contele de Monte-Cristo), care, de asemenea, are replici în limba regilor Burebista și Decebal (despre care, știți, sper, din recenta campanie electorală prezidențială, că vorbeau românește acum 2000 de ani). Mai mult decât atât, Haydée (Anamaria Vartolomei) și contele de Monte-Cristo complotează în limba română, atunci când vor să-și transmită mesaje secrete de față cu alte persoane, care desigur nu vorbeau decât prăpădita de limbă franceză. Așadar, Haydée (Anamaria Vartolomei) și contele de Monte-Cristo vorbesc ca la mine pe Calea Rahovei atunci când doresc să nu fie înțeleși decât de spectatorii de la Cinema City Sun Plaza. Noi – în calitate de daci autentici – știm valorea înaltă de întrebuințare a limbii române în ideea nobilă de complot, dar acum o certifică și cei doi scenariști și regizori francezi (Matthieu Delaporte și Alexandre de La Patellière). Lăsând la o parte tonul meu autoironic (care sper să nu vă necăjească prea tare), momentul în care sclava Haydée (Anamaria Vartolomei) interpretează cântând, în superbul salon oriental din castelul parizian al contelui de Monte-Cristo, poezia 𝑫𝒐𝒓𝒖𝒍 de Vasile Alecsandri, este unul într-atât de răvășitor încât plâng îngerii: vedeți mențiunile literare și muzicale (1-2) din subsolul acestei cronici. Este o realizare artistică absolut sublimă din punct de vedere muzical și cinematografic. Simți că ți se topește sufletul pur și simplu și că te scurgi de pe scaun ca o basma turcească când Vartolomei atinge o floare pe care o numește în română 𝒔𝒕𝒓𝒆𝒍𝒊𝒕̦𝒊𝒂 sau 𝒑𝒂𝒔𝒂̆𝒓𝒆𝒂 𝒑𝒂𝒓𝒂𝒅𝒊𝒔𝒖𝒍𝒖𝒊. Este un episod demn de ideea grandioasă de cinematografie europeană. Salonul otoman din castelul contelui de Monte-Cristo – situat la marginea Marelui București (Parisul) – în care este cântată poezia 𝑫𝒐𝒓𝒖𝒍 a lui Vasile Alecsandri sugerează perfect universul civilizațional din care făceau parte Țările Române și teritoriile balcanice la începutul veacului XIX (care coincide cu restaurația bourbonică din Franța post-napoleoniană). Haydée este înfățișată ca fiind fiica controversatului pașă otoman Ali din Ioannina și căzută în robia unui trib balcanic de valahi (trimiterea dorind probabil a se face la aromânii din cuprinsul sangeacului Ioannina).
2. Filmul conține câteva cadre cinematografice absolut superbe. De pildă, Edmond Dantès și prietenii lui beau, în preajma anului 1815, șampanie din pahare de cristal pe un velier în apropierea portului Marsilia (asupra căruia avem o superbă perspectivă aeriană). Cadrele interioare ale palatelor – mai ales bibliotecile – sunt absolut minunate.
3. Filmul conține și elemente simbolice de sorginte protomasonică: Edmond Dantès îl întâlnește în închisoare pe ultimul templier care-l inițiază în misterele ordinului și-i divulga locul unde este ascunsă comoara pentru nedivulgarea căreia, la 13 octombrie 1307, ultimul mare maestru Jacques de Molay a fost torturat și ars pe rug, din ordinul regelui Filip al Franței.
Mențiune literară (1) – poezia 𝑫𝒐𝒓𝒖𝒍 de Vasile Alecsandri: https://ro.m.wikisource.org/wiki/Dorul_(Alecsandri).
Mențiune muzicală (2) – poezia 𝑫𝒐𝒓𝒖𝒍 de Vasile Alecsandri cântată de sclava Haydée (Anamaria Vartolomei) în filmul 𝑪𝒐𝒏𝒕𝒆𝒍𝒆 𝒅𝒆 𝑴𝒐𝒏𝒕𝒆-𝑪𝒓𝒊𝒔𝒕𝒐 (2024): https://youtu.be/6Ruld__oIro?si=fKAgf6Zjzq3BlFKt.
Filmul poate fi urmărit la Dacia perioada 10-16 ianuarie:
