În curând vom beneficia de serviciile oferite la 𝐂𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐒𝐨𝐜𝐢𝐚𝐥 𝐝𝐞 𝐙𝐢 Beclean! Sâmbătă, 12 August 2023, de la ora 11:00, vom avea vizita la acest obiectiv realizat din fonduri europene în prezența Ministrului Finanțelor, Marcel Ioan Boloș, președintelui Consiliului Județean Emil Radu Moldovan, a reprezentanților ADR N-V și a oficialităților locale.
Centrul Social de Zi oferă servicii socio-medicale complexe, cu terapii de recuperare fizică și psihică prin intermediul aparaturilor de ultimă generație, care vor contribui la îmbunătățirea calității vieții pentru toate tipurile de persoane, inclusiv categorii vulnerabile: vârstnici, persoane cu dizabilități sau copii care provin din familii aflate în dificultate.
Frumusețea Centrului o reprezintă pista de biciclete și zona pietonală de 1 kilometru, precum și spațiul de joacă exterior de 1ha de care se bucură deja zeci de copii zilnic, precum și 𝐀𝐦𝐟𝐢𝐭𝐞𝐚𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐯𝐞𝐫𝐝𝐞 𝐢̂𝐧 𝐚𝐞𝐫 𝐥𝐢𝐛𝐞𝐫 unde vom organiza periodic spectacole și vizionări de film!
Pentru a ne bucura cu toții de utilitatea Amfiteatrului verde în aer liber, tot sâmbătă, 12 August, va avea loc de la ora 12:00, un spectacol tradițional susținut de Clubul Copiilor Beclean și Ansamblul Folcloric Someșul Beclean. În perioada următoare se vor desfășura mai multe momente speciale pe care le vom anunța la timpul potrivit.
Mai mult, în perioada 13-16 August la Beclean va fi “Cafeneaua Nației”, un proiect Starea nației cu Dragoș Pătraru.
Mulțumesc tuturor celor care vor fi alături de noi la evenimentele dedicate comunității noastre!
Nicolae Moldovan- primar Beclean