Relaxările sanitare din ultima perioadă și curajul soarelui de a se arăta, pe ici pe colo, în comune esențiale, au făcut ca planurile unor primari legate de începutul unui sezon cald sau cele asimilate unor sărbători tradiționale să iasă din hibernare. Însă totul până la Prefectură…
Tânărul și energicul primar al comunei Căianu Mic, Paul Știr, conform obiceiurilor locale legate de Rusalii, a vrut să organizeze Zilele comunei, o sărbătoare care implică, pe lângă clasicele concerte, spectacole, evenimente sportive și înstruțatul boului, în perioada 20-21 iunie.
Însă planul de acasă nu se prea pupă cu cel de la… prefectură, căci Stelian Dolha, prefectul de Bistrița-Năsăud, i-a recomandat primarului Știr să NU organizeze evenimentele, fiind încă într-o perioadă de alertă. Mai mult, Paul Știr a fost întrebat dacă poate controla din punct de vedere epidemiologic cele două zile de sărbătoare, răspunsul edilului fiind unul negativ.
În tot acest răstimp, peste deal, la Spermezeu, Sorin Hognogi, primarul ce aceeași coloratură politică cu prefectul, posta de zor pe facebook detalii legate de organizarea Zilelor Sportului la Spermezeu. Hognogi făcea un PR agresiv evenimentului, filmându-se inclusiv la tragerea la sorți a grupelor turneului de fotbal.
Știr nu a acceptat situația, simțindu-se nedreptățit în acest sens, considerând că prefectul Dolha judecă cu dublă măsură:
„Domnule prefect, în calitatea dumneavoastră de garant al respectării legii, în numele frumoasei comunități pe care o reprezint, vă rog să aplicați aceeași unitate de măsură în toate cazurile și să vegheați la respectarea legii fără a ține cont de forma sau culoarea reliefului anumitor zone de pe întinsul minunatului nostru județ!” – a fost mesajul lui Știr către Dolha.
Prefectul a reacționat prin tăierea macaroanei sportive a colegului de partid de la Spermezeu:
„Tocmai am ieșit dintr-o ședință restrânsă a Comitetului pentru Situații de Urgență și, în cadrul întâlnirii, l-am sunat pe Sorin Hognogi și l-am pus pe speaker. I-am spus să amâne această competiție măcar până după 1 iulie. De atunci se anunță noi măsuri de relaxare și poate se vor putea organiza. În acest weekend, cum dorea el să organizeze, nu se poate. Așa că i-am sugerat să le amâne!”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, prefectul Stelian Dolha.
Una din motivațiile prefectului în ceea ce privește amânarea evenimentelor a fost legată de imposibilitatea controlului participanților din punct de verede epidemiologic, în speță condiționarea acestora prin vaccinare:
„Primarul Paul Știr mi-a cerut voie pentru Înstruțatul Boului. I-am zis că acest lucru se poate organiza DOAR dacă TOȚI sunt vaccinați. Dar a zis că nu poate să controleze acest lucru. Atunci, conform măsurilor în vigoare, NU se poate organiza așa ceva. Suntem totuși în starea de alertă. Și primarul de la Beclean m-a întrebat dacă se poate organiza Înstruțatul Boului la Figa. I-am spus că nu, și a zis că înțelege. Eu asta aștept de la edili, să fie înțelegători. Dar eu, cât voi fi prefect, nu voi fi pentru unii mumă, pentru alții ciumă. Trebuie respectate măsurile!”, a conchis Dolha pentru sursa citată.
În județ au avut loc recent diferite manifestații legate de sărbătoarea Eroilor și Înălțarea Domnului (Ispasul), însă în aceste cazuri nu a fost necesară vreo restricție legată de vaccinarea sau non-vaccinarea participanților.