Să vezi Bistrița vie într-un mod cât se poate de urban, asta mi-a fost pofta! M-am bucurat și am profitat de orice moment în care, în acest mic orășel cu iz de burg medieval modern, se întâmpla câte ceva în acest sens.
Din păcate nu au fost prea multe evenimente care să anime real urbanul unui oraș devenit rural prin exagerat de multele evenimente așa-zis culturale cu pronunțate tente folclorice. Nunta Zamfirei a fost un tip de eveniment destul de OK, dar nu unul care să dea tonul și isonul Bistriței, iar după el au venit puzderii de tropăieli, țopăieli și ceterași.
Bistrița este foarte des compatrată cu burgurile Transilvaniei: Sibiu, Oradea, Brașov, Târgu Mureș sau Alba Iulia, fără să mai pun în discuție Cluj Napoca, însă comparația vine doar în conjuncturi istorice sau, evident, politice, atunci când ne raportăm la așteptări.
Dacă e să luăm spre exemplu Brașovul sau Sibiul, evenimentele urbane sunt aproape nelipsite în special în sezonul estival, dar și în afara acestuia. Ancestralul este combinat cu urbanul modern și de bun gust, muzica se contopește în peisaj prin concerte, nu neapărat mari, sau chiar prin artiști stradali. Bine, la Bistrița un astfel de „fenomen”, cel al artiștilor stradali, ar îngrijora Poliția Locală, dar (și) asta face parte din construcția unui mental urban colectiv.
Și dacă tot am ajuns la mentalul sau percepția unui eveniment urban am să intru în subiectul propus, cel al unei splendide povești spuse și trăite în frumoasa urbe: Povestea Vinului pe Pasaje Bistriței!
Pasajele Bistriței?!
Administrația Crețu, cea care a dirijat și impus standardele în Bistrița în ultimii 12 ani, a fost blamată, pe bună dreptate, pentru înclinarea către rural a zonei culturale, dar și pentru o multitudine de acțiuni și proiecte păguboase și fără vreun efect real asupra urbanului și a locuitorilor acestuia.
Printre toate acestea s-au strecurat și câteva proiecte bune, însă prost diriguite și și mai prost puse în valoare. Un astfel de proiect a fost cel legat de Axele Pasajelor din Bistrița, un proiect care a dorit punerea în valoare a celor 11 pasaje ale burgului medieval în trei axe cultural-turistice. S-au reabilitat, în cadrul proiectului, trei axe care cuprind pasaje din centrul istoric, însă reabilitarea a fost una îndoielnică din punct de vedere tehnic. Dalele presărate de-a lungul unor pasaje au necesitat aproape în fiecare an „retușuri”, pasajele nu au fost îngrijite și cel mai dureros dintre toate, acestea nu au fost puse în valoare!
Povestea Vinului pe Pasajele Bistriței a adus publicului bistrițean un mic șoc: „Wow! Ce frumoase sunt aceste pasaje! Nu am știut de ele…” – aceasta a fost exclamația a 80% dintre cei care au participat la evenimentul organizat de Asociația Mocănița Transilvaniei.
Patru zile în care Bistrița a zâmbit pervers de frumos
Axa Breslelor, așa cum a fost denumită înșiruirea de pasaje care pornesc de pe strada Șincai și se termină în Parcul Municipal, chiar în dreptul Turnului Dogarilor, a prins viață pe parcursul a patru zile de manifestații.
Și dacă a fost vorba de vin, atunci cu vin s-a început! Pe primul pasaj, povestea începe cu un stand al Asociației Mocănița Transilvaniei în care s-au regăsit peste 30 de vinuri din cele opt crame din Podgoria Lechința. Despre partea de servire voi vorbi puțin mai încolo.
Seva adevărului, căci in vino veritas, a dat acea notă de aristocrație de care Bistrița nu numai că avea nevoie, dar se și împacă cu ideea. Apoi, puțin mai jos pe pasaj, după locul dedicat țâncilor în care atelierele de pictură și magie au captivat deopotrivă micuți, părinți și bunici, Elena din deal întâmpina privirile și papilele deja excitate cu clasica-i plăcintă cu brânză, dar și cu fructe, precum și cu turtă dulce de poveste, ceea ce a ridicat nivelul gustativ al momentului.
Breslele, căci despre ele este vorba în cursul axei acestor pasaje, nu au lipsit. Făuritorii de costume populare au fost la loc de cinste, iar breasla turtarilor a fost completată de nimeni alta decât tanti Saveta Ban de la Prislop.
Următorul pasaj, cel dintre străzile Coșbuc și Titulescu, a fost unul spectaculos, căci aici s-au regăsit meșteșugarii Bistriței: dogari, fierari, zidari sau tâmplari, fiecare reprezentați de personaje în sângele cărora mai curge niscaiva pasiune. Elevii școlilor de arte din Bistrița au participat la câteva exerciții de restaurare, alături de o altă asociație ce începe să dea un vibe cosmopolit burgului, Petrus Italus Trust.
La poalele Turnului Dogarilor, cel mai împătimit ceferist în viață, Sorin Tisa, a dezvăluit publicului vizitator o parte din micul său muzeu feroviar. Și uite că am ajuns la capătul Axei, acolo unde avea să se întâmple miezul manifestărilor: părculețul de la Turnul Dogarilor, un spațiu care a zăcut nefolosit ani buni de zile.
Aici a fost zona de concerte, amenajată rustic, cu baloți de paie pe post de scaune, cu zonă de activități pentru doritori, precum și cu un bar ad-hoc, cel de-al doilea punct terminus al vinului (și nu numai), căci, până la urmă a fost vorba de o poveste a vinului pe pasaje!
Voluntarii au dat viață Bistriței
Toată povestea de mai sus a fost inventată, pusă la cale și implementată de o mână de oameni inimioși afați sub influența… nu a lui Bachus ci a Asociației Mocănița Transilvaniei. Cristi Moldovan, unul din capii Asociației, mi-a spus că toată această idee a pornit de la Teaca, acolo unde Asociația are „grijă” de mocăniță. Despre mocăniță și oamenii de acolo am mai scris și vom mai vorbi, acum rămânem pe subiect.
Cum Bistrița este un oraș de tranzit din punct de vedere turistic, s-a încercat găsirea unor variante pentru a face șederea mai plăcută în acest oraș a trecătorilor. „Am urmărit ce este specific în Bistrița și nu este în altă parte și așa ne-am axat pe zona pasajelor, prea puțin cunoscută. După modelul altor țări, ne-am gândit să facem un proiect pilot prin care un ONG din Bistrița să adopte un pasaj. Am zis să facem noi unul de test și așa poate îi inspirăm și pe alții”, a declarat Moldovan.
Pregătirile au durat ceva timp și au însemnat inclusiv spălarea și zugrăvirea pasajelor. Aici, cei de la Asociație au avut parte de o colaborare cât se poate de eficace cu autoritățile locale, respectiv Primăria Bistrița. Acest fapt ar trebui să fie unul normal punctat și nu de lăudat, dar, având în vedere precedentele, sau lipsa acestora, merită să acordăm câteva aplauze și celor din Primărie.
Până la urmă așa ar fi de bun simț: o asociație, ONG, fundație, să vină către municipalitate cu idei de punere în valoatre a potențialului urban, iar Primăria să fie un partener la propriu în astfel de situații.
Voluntarii însă sunt cei care au dus greul organizării acestui eveniment, dar și cei care au reușit să-l ducă la un bun și minunat sfârșit. Cu o mică completare…
Din cei aproximativ 30 de voluntari, vreo 8-10 au fost veniți din București. Conform celor spuse de Cristi Moldovan, bucureștenii sunt foarte activi în cadrul proiectului mocăniței de la Teaca, fiind prezenți pe baricade încă de la începuturi. Cu toate acestea, dragi voluntari bucureșteni,
Cum v-ați permis voi, niște mitici, să veniți cu aerele voastre de capitală și să dați peste cap tot conceptul de ospitalitate?! Cum e posibil să serviți, spre exemplu, la bar, și să zâmbiți în același timp, să faceți glume cu clienții, să nu vă arătați obosiți sau ofticați sau sătui de noi? Ce-i cu fițele astea dă București, auzi la ei, să fie faini și serviabili?! Nu că n-am avea și noi, aici, la Bistrița, elemente dintr-astea, dar sunt din ce în ce mai rare…
… simpla genialitate…
Trăirile din timpul unui astfel de evenimet sunt unice. Dacă mergem în alte locații din țară sau străinătate și le trăim acolo, ne gândim cu strângere de inimă că și la noi s-ar putea face câte ceva în acest sens. Ei, uite că s-a făcut! Bistrița a fost vie și frumoasă, chiar sexy aș spune, timp de un weekend.
Ideea celor de la Mocănița Transilvaniei, cea de a adopta un pasaj de care să aibă grijă măcar cinci ani este una simplă. Dar genială! La câte astfel de organizații sunt în județ s-ar rezolva această problemă. Sezonul estival în Bistrița ar fi susținut nu prin manifestări cultural-ideologice de partid, finanțate exclusiv din bani publici cu țintă și feedback zero, ci ar fi rodul muncii unor voluntari, întradevăr susținuți de autoritățile locale. Primăria ar face bine să încurajeze vocal și obsesiv astfel de inițiative. Cum ar fi dacă o altă asociație ar adopta o parte din malurile Bistriței, acolo unde ar organiza câteva seri de proiecție video de pe un mal pe celălalt, cu diferite animații stradale la mal de apă curgătoare…
Asociațiile și-ar pune în valoare scopurile, așa cum Ascoiația Mocănița Transilvaniei a făcut și face. Ei vor să se facă cunoscuți și serioși în fața celor care vor să susțină proiectul mocăniței de la Teaca, căci e nevoie de bani pentru a merge mai departe. Și merită susținuți pentru frumusețea lor și a proiectelor lor. Par exemple…
Iar dacă vă hotărâți să o faceți, AICI îi găsiți!
Idei ar fi. Asociații și voluntari sunt. Muncipalitatea se pare că achiesează în acest sens. Păi, hai să-i dăm bătăi, să facem Bistrița să fie frumoasă, să zâmbească!
P.S.: Bancea & Năsăudean și iarba Fiarelor au fost și ei GE-NI-ALI!
surse foto: Daniela Boariu, Cătălin Onofrei, Cip Art, Mocănița Transilvaniei