Menestreli, meșteșugari și meșteri, cu ale lor spectacole de artă, vor da viață și culoare unor locuri pline de emoție și istorie din inima cetății, de la Casa Argintarului Bistrita până pe Pietonal și la Turnul Dogarilor – singurul turn de apărare păstrat din ansamblul fortificațiilor medievale, iar poienița din vecinătatea acestuia va deveni o adevărată tabără medievală cu cavaleri, domnițe, arcași, spectoacole de muzică și dans medieval, animații cu foc și momente de reconstituire istorică, ateliere de creație, precum și gastronomie locală cu iz medieval, bere artizanală, ”vinurile Împăratului” și alte surprize.
Atelierele în dialog
Startul activităților a fost dat de Ateliere de punere în valoare a meșteșugurilor vechi, un dialog cultural organizat în parteneriat cu Formul Democrat German din Bistrița și Grupul de lucru de mână al femeilor din cadrul Bisericii Evanghelice Luterane de confesiune augustină.
Joi, 23 iunie, înainte de lăsarea serii, la Casa Arginatrului am regăsit un grup de înțelepte doamne cu fire ruginii în păr și multe alte fire aurii în suflete discutând și împărtășind emoții și experiențe cu alte domnițe și tineri cavaleri (unii veniți de peste mări și țări, tocmai din Noa Zeelandă!) cu suflete deschise. De fapt, atelierele de punere în valoare a meșteșugurilor vechi s-au transformat într-un atelier de vorbe, acolo unde amintirile mînilor ocupate s-au cusut cu întrebările și curiozitățile unei generați ultratehnologizate.
„Vrem să scoatem în evidență faptul că încă se mai păstrează meșteșugurile pe care strămoșii noștri le practicau. Sunt prezente aici cu noi Grupul de lucru de mână al femeilor din cadrul Bisericii Evanghelice, iar aici este de fapt debutul Festivalului de Arte Vechi, un eveniment coordonat de Asociația Culturală Bistrița Medievală, reealizat cu sprijinul Primăriei Muncipiului Bistrița, Centrului Cultural Municipal și a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, și în parteneriat cu Asociația „Produs în Bistrița-Năsăud”, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, Liceul de Arte Corneliu Baba, Fundația Societatea de concerte Bistrița, Asociația Petrus Italus Trust și A.D.I. Turism în Bistrița-Năsăud. Este cea de-a doua ediție a acestui eveniment și vor urma patru zile pline de evenimente în care vom promova nu doar meșteșugurile ci întregul patrimoniu cultural al orașului” – Elena Bărbos.
Tot joi, în prima zi a manifestărilor a avut loc și o Expoziție de artă, cu punere în valoare a unor elemente de patrimoniu cultural: grafică Elena Sofia Bobei și pictură Raluca Mărginean.
Vineri, 24 iunie, au fost programate următoarele evenimente:
𝘊𝘢𝘴𝘢 𝘈𝘳𝘨𝘪𝘯𝘵𝘢𝘳𝘶𝘭𝘶𝘪 – 𝘊𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶𝘭 𝘎𝘦𝘳𝘮𝘢𝘯 𝘉𝘪𝘴𝘵𝘳𝘪𝘵̦𝘢, 𝘚𝘵𝘳. 𝘋𝘰𝘳𝘯𝘦𝘪 𝘯𝘳. 5
𝑃𝑖𝑒𝑡𝑜𝑛𝑎𝑙𝑢𝑙 𝐿𝑖𝑣𝑖𝑢 𝑅𝑒𝑏𝑟𝑒𝑎𝑛𝑢
În weekend programul evenimentelor se intensifică astfel:
Sâmbăta, 25 𝙞𝙪𝙣𝙞𝙚
𝑃𝑖𝑒𝑡𝑜𝑛𝑎𝑙𝑢𝑙 𝐿𝑖𝑣𝑖𝑢 𝑅𝑒𝑏𝑟𝑒𝑎𝑛𝑢
16.00:
Retragere la Turnul Dogarilor cu o oprire la Parcul Municipal – Foișor
𝑇𝑢𝑟𝑛𝑢𝑙 𝐷𝑜𝑔𝑎𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟
10:00 – 18:00:
Animație medievală: Păpușile uriașe ale Bistrițe; muzicanți, cavaleri și domnițe; demonstrații mesteșugărești
11:00 – 18:00
Demonstrații de tir cu arcul cu Rangers of the North
𝑃𝑟𝑜𝑔𝑟𝑎𝑚 𝑎𝑡𝑒𝑙𝑖𝑒𝑟𝑒 𝑖̂𝑛 𝑃𝑜𝑖𝑒𝑛𝑖𝑡̦𝑎 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑇𝑢𝑟𝑛𝑢𝑙 𝐷𝑜𝑔𝑎𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟:
12:30 Ateliere de modelaj lut cu
Elfiarmaroc și Putura Adrian (2 ateliere)
18.15 Moment cavaleresc cu Paladinii De Terra Medies
19.15 Moment cavaleresc cu Paladinii De Terra Medies
20.00 Dansuri medievale cu grupul Nosa
20.15 Microrecital Peregrinii
20.45 O istorie a Turnului Dogarilor cu Castelanul Săsărman
21.00 Microrecital Cimpoierii din Transilvania
21.30 Moment de animatie cu foc
SiriuS: “Turnul damnaților”
21.45 Proiecție de film istoric la un pahar de vin sau de bere artizanală
12.00 – 23.00:
– mâncăruri gătite după rețete medievale de Elenadindeal Punct Gastronomic Local
Duminică, 26 𝙞𝙪𝙣𝙞𝙚
𝑃𝑖𝑒𝑡𝑜𝑛𝑎𝑙𝑢𝑙 𝐿𝑖𝑣𝑖𝑢 𝑅𝑒𝑏𝑟𝑒𝑎𝑛𝑢
10.00 – 21.00 – Târg de meșteșuguri vii Produs în Bistrița-Năsăud și invitații
Ora 12.00
Microrecital Peregrinii
Dansuri medievale cu grupul Nosa
Microrecital Cimpoierii din Transilvania
Ora 16.00
Microrecital Peregrinii
Dansuri medievale cu grupul Nosa
Microrecital Cimpoierii din Transilvania
Retragere la Turnul Dogarilor cu o oprire la Parcul Municipal – Foișor
Animație medievală cu Paladinii de Terra Medies, grupul Nosa, Peregrinii și Cimpoierii din Transilvania
11:00 – 18:00
Demonstrații de tir cu arcul cu Rangers of the North
𝑇𝑢𝑟𝑛𝑢𝑙 𝐷𝑜𝑔𝑎𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟
10.00 – 18.00
Animatie medievală:
– Păpușile uriașe ale Bistriței
– muzicanți, cavaleri și domnițe
– demonstrații mesteșugărești
𝑃𝑟𝑜𝑔𝑟𝑎𝑚 𝑎𝑡𝑒𝑙𝑖𝑒𝑟𝑒 𝑖̂𝑛 𝑃𝑜𝑖𝑒𝑛𝑖𝑡̦𝑎 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑇𝑢𝑟𝑛𝑢𝑙 𝐷𝑜𝑔𝑎𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟:
11:00 Atelier muzical cu Cimpoierii din Transilvania
15:00 Atelier duel scenic cu Peregrinii
17:00 Atelier împletituri papură cu Szilagyi Ilona –
Organic ART Ilona
18.00 Dansuri medievale cu grupul Nosa
18.15 Moment cavaleresc cu Paladinii de Terra Medies
18.45 Dansuri medievale cu grupul Nosa
19.00 Moment muzical cu Cimpoierii din Transilvania
19.15 Moment cavaleresc cu Paladinii de Terra Medies
20.00 Moment muzical cu Peregrinii
20.15 Dansuri medievale cu grupul Nosa
20.30 Microrecital Cimpoierii din Transilvania
21.00 Microrecital Peregrinii
21.40 Proiecție de film istoric la un pahar de vin sau de bere artizanală
12.00 – 23.00:
– terasa cu bere artizanală “Musai” și vinuri din arealul viticol Lechința – Crama Jelna și Crama Valea Ascunsă Teaca
– mâncăruri gătite după rețete medievale de punct de gastronomie locală ”Elena din Deal”
Evenimentele sunt organizate sub coordonarea Asociației Culturale Bistrița Medievală, cu sprjinul Primăriei Muncipiului Bistrița, Centrului Cultural Municipal și a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, și în parteneriat cu Asociația „Produs în Bistrița-Năsăud”, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, Liceul de Arte Corneliu Baba, Fundația Societatea de concerte Bistrița, Asociația Petrus Italus Trust și A.D.I. Turism în Bistrița-Năsăud.