Luna MAI a fiecărui an este declarată “LUNA PROMOVĂRII ECONOMIEI SOCIALE”.
În cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud funcţionează Compartimentul de Economie Socială, care atestă întreprinderile de economie socială şi a întreprinderilor sociale de inserţie constituie în baza Legii nr.219/2015, actualizată.
Economia socială reprezintă ansamblul activităţilor organizate independent de sectorul public, al căror scop este să servească interesul general, interesele unei colectivităţi şi/sau interesele personale nepatrimoniale, prin creşterea gradului de ocupare a persoanelor aparţinând grupului vulnerabil şi/sau producerea şi furnizarea de bunuri, prestarea de servicii şi/sau execuţia de lucrări.
Activități de interes general ale entităților de economie socială sunt:
– producerea de bunuri, prestarea de servicii şi/sau execuţia de lucrări care contribuie la bunăstarea comunităţii sau a membrilor acesteia;
– promovarea, cu prioritate, a unor activităţi care pot genera sau asigura locuri de muncă pentru încadrarea persoanelor aparţinând grupului vulnerabil;
– dezvoltarea unor programe de formare profesională dedicate persoanelor din grupul vulnerabil;
– dezvoltarea serviciilor sociale pentru creşterea capacităţii de inserţie pe piaţa muncii a persoanelor din grupul vulnerabil.
Entitățile de economie sociale sunt reprezentate de:
- întreprinderea socială;
- întreprinderea socială de inserție.
In acest sens, AJOFM Bistriţa – Năsăud, organizează acţiuni de informare, mediatizare şi promovare a domeniului economiei sociale, având ca scop dezvoltarea locală şi cetăţenia activă, cooperarea şi solidaritatea socială prin creşterea nivelului de înţelegere şi conştientizare a oportunităţilor şi contribuţiilor acestui domeniu la prevenirea şi combaterea riscului de excluziune socială.
Acțiunea organizata, de genul mesei rotunde, se va desfăsura în data de 22 mai 2023, ora 10.00, la sediul institutiei.
Întâlnirea are ca scop mediatizarea prevederilor legale referitoare la atestarea şi certificarea entităţilor de economie socială, rolul întreprinderilor sociale şi al întreprinderilor sociale de inserţie în crearea de valori sociale, precum şi informarea privind recentele modificări aduse cadrului legal aplicabil domeniului economiei sociale care contribuie la dezvoltarea locală, îmbunătățirea condițiilor de viață și oferirea de noi oportunități pentru persoanele dezavantajate sau provenite din categorii sociale vulnerabile.
Informaţii suplimentare despre atestarea întreprinderilor sociale conform Legii nr.219/2015 si HG nr.585/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 219/2015 privind economia socială, pot fi obţinute de la sediul A.J.O.F.M. Bistriţa – Năsăud din Bistriţa, str.Gării, nr.2-4, tel.0263-236296, int.110, persoană de contact Găluţ Marin, sau direct de pe site-ul instituţiei: http://www.ajofmbn.ro, rubrica Economie Socială.