O „simplă” partidă de handbal din cadrul Ligii Florilor poate să-ți urce tensiunea la cote de nedescris, cu arome de mare finală! Sportivele lui Pașca și-au jucat șansa cinsit, muncit și… eroic. Chiar dacă folosim cuvinte mari, meciul dintre cele două „Glorii” ale ligii naționale de handbal feminin ne-a făcut să tremurăm, să urlăm, să lăsăm ochii să se umezească…
Gloria Buzău – Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a fost o partidă așteptată nu numai de bistrițeni ci de întreaga țară, căci mulți dintre cei ce poartă microbul handbalului în suflet au simțit că acesta este momentul în care liderul campionatului poate să se împiedice, evident în condițiile unui arbitraj corect. Cuplul Stark-Ștefan a fost impecabil, tocmai pe terenul unde nu se mai credea în arbitraj fair.
Prima repriză ne-a urcat încet dar sigur tensiunea, valvele s-au deschis, zâmbetele au aparut învingând crisparea. Cinci goluri diferență era de necrezut, însă De Arruda, Bazaliu, Seraficeanu și Zulic au făcut imposibilul posibil.
După pauză a venit și momentul (inerent) de cădere, ceea ce ne-a accentuat starea. Rolercoaster fără doar și poate. Insistențele lui Pașca de a încerca un anume joc la semicerc, poticnirile Laurei Pristăvița (de altfel fată foarte muncitoare) cu greșeli personale și tehnice, căderea Nicoletei Dincă după o ratare, toate a făcut ca gloristele Bistriței să nu marcheze timp de aproape 10 minute.
Egalarea a venit. Sudoarea a început să se nască din sentimente contradictorii. Frustrare. Speranță.
Tot inspirația lui Pașca a făcut ca Gloria (a noastră Glorie) să revină grație spectaculoasei Dumanska, Yuliya cea veselă chiar și după o minge primită în plină figură de la fosta coechipieră, Vasyleuskaya. Paradă după paradă, atacul prinde curaj, Roza Chintoan face balet pe 6 metri, Bazi devine inamicul public numărul 1 al Buzăului, Deborah ne încântă și ea cu un gol superb, Nikolic își ia revanșa față de partida precedentă (știți voi care), iar Zulic… Nina strălucește chiar și când ratează! Și Cristina Laslo a contribuit din plin, chiar dacă forța încă nu e reglată la nivelul scontat, însă în cazul ei există circumstanțe atenuante.
Revenire spectaculoasă într-o partidă spectaculoasă, cu ambiții mari de origini ardelene dar și cu orgolii puternice izvorâte din vuclanii noroioși.
Cinci goluri diferență, puteau fi șase, dar chiar nu a mai contat! Victoria e oricum mare! Bistrița revine pe podium, Buzăul cade pentru prima dată de pe piedestalul fals aurit.
Un singur regret avem… că meciul nu s-a jucat acasă, în noua polivalentă, să tremure sutele de piloni de susținere! Avem totuși ocazia să-i facem să joace o învârtită pe 29 decembrie, ora 15:15, atunci când vom întâlni una din revelațiile Europei la handbal, Rapid București, „vișiniile” suflându-ne în ceafă în clasament. Și ele și vâlcencele…
Acest meci va rămâne în istoria clubului bistrițean, cu siguranță! Felicitări fiecărei sportive în parte, felicitări întregului staff pornind de la Eugen și Dan, trecând evident prin tensionatul Horațiu Pașca și secunzii lui, Marius și Mihaela, până la Adius, Ciuntu, Ghiurliuc, Chiuzan sau Farcaș-Rotaru.
Au marcat pentru Bistrița: Tamires Morena De Araujo – 7 goluri, Bianca Bazaliu – 6, Nina Zulic – 5, Nicoleta Dinca – 3, Florina Chintoan – 3, Zeljka Nikolic – 2, Sonia Seraficeanu – 2, Deborah Kpodar – 2, Cristina Laslo – 1.
Roxana Arieșan – Rian Farcașiu