Zile pline de sport la Bistrița: două partide de handbal în sala Polivalentă și un meci de fotbal pe stradionul „Jean Pădureanu”.
Echipa de handbal feminin din Liga Florilor MOL primește vineri, 22 octombrie, în etapa a 6-a, vizita CS Dacia Mioveni 2012. Meciul din Sala Polivalentă va începe la ora 17.00. Ambele echipe au câștigat partidele din etapa precedentă, Gloria 2018 în fața CSM Slatina iar oaspeții cu CSU Stiința București. Jucătoarele noastre au nevoie de susținerea tuturor celor din tribune dar și a celor de acasă! Această partidă se poate vedea în transmisiune LIVE pe Facebook.
Sâmbătă, 23 octombrie, tot în Sala Polivalentă, începând cu ora 12:00, junioarele 3 a Gloriei 2018 vor disputa un meci în compania LPS Satu-Mare, în cadrul etapei a 4-a a campionatului dedicat junioarelor 3, seria J.
Tot sâmbătă, pe stradionul „Jean Pădureanu”, începând cu ora 15:00, fotbaliștii de la Gloria 2018 vor juca în compania CS Ocna Mureș o partidă din cadrul Ligii a III-a, seria 9, meci programat pentru etapa a 9-a.
Echipa de Divizia A a Clubului Sportiv Gloria 2018 Bistrița-Năsăud joacă în acest sfârșit de săptămână la Turda un meci din etapa a 6-a, acolo unde jucătoarele noastre întâlnesc CS ”Liviu Rebreanu” din Turda. Înaintea acestui meci, Gloria 2018 e liderul seriei B cu 5 victorii și maximum de puncte: 15. Partida este programată pentru duminică, 23 octombrie, ora12:00.